Finala Cupei Romaniei, o noua fila din istoria infruntarilor Steaua-Baia Mare

nu e niciun meci aici

Sambata, pe stadionul din complexul Ghencea, va avea loc ultimul act al Cupei Romaniei, o finala care le va opune pe Steaua Bucuresti si CSM Stiinta Baia Mare.

Steaua-Baia Mare sau Baia Mare-Steaua, acest derby al rugby-ului romanesc vazut din oricare perspectiva inseamna o lupta intre cea mai titrata echipa, Steaua si o alta, Baia Mare cea care in ultimii cinci ani a cucerit cinci trofee, trei titluri de campioana si doua Cupe ale Romaniei.

Cele doua grupari au un punct comun si anume faptul ca la debutul in esalonul de elita al rugby-ului romanesc Steaua a nasit-o cum s-ar spune pe Baia Mare intr-o partida disputata pe stadionul zimbrilor si castigata de militari, atunci campioni en-titre, cu 15-13 si pentru ca Ion Vasile a ratat o penalitate din fata butului.

De atunci cele doua grupari se afla intr-o continua lupta pentru suprematie, in ultimii ani Baia Mare reusind sa se impuna si pentru ca in timp ce militarii s-au limitat la a utiliza doar jucatori autohtoni in Maramures au poposit rugbyisti de valoare din emisfera de sud.

Anul trecut a fost unul de cosmar pentru militarii care au cedat in fata zimbrilor de cinci ori in campionat, partida din semifinale fiind una dramatica cu maramuresenii revenind in partea secunda fiind condusi, pentru a pierde apoi si finala cupei.

In editia recent incheiata a SuperLigii CEC Bank situatia s-a mai echilibrat, in sezonul regulat si Play-Off victoriile fiind impartite, semifinala aducand o noua disputa de foc, pe stadionul Lascar Ghinet ros-albastrii conducand la pauza cu 16-11, pentru ca apoi zimbrii sa se impuna cu 26-16, Csaba Gal fiind eroul victoriei baimarene cu trei eseuri marcate.

Pentru a face referire stricta la Cupa Romaniei, Steaua si Baia Mare se afla in fata celei de a cincea finale in care vor fi adversare directe, bilantul general fiind inca in echilibru, fiecare grupare trecandu-si in cont cate doua succese.

Prima data cand militarii si maramuresenii au jucat cu trofeul pe masa a fost in 2006 si atunci Steaua s-a impus de o maniera categorica, 41-12, in ciuda faptului ca avut si doua eliminari temporare, finala avand loc la Barlad.

Un an mai tarziu cele doua echipe s-au aflat din nou fata in fata schimbandu-se doar decorul, partida avnd loc pe stadionul Noua din Brasov, nu si deznodamantul care a fost unul fericit pentru ros-albastrii, victoria acestora venind dupa ce baimarenii condusesera cu 6-0 pentru a se impune cu 14-13.

La o distanta de trei ani, in 2010, Baia Mare s-a bucurat pentru prima victorie finala in fata Stelei, de aceasta data maramuresenii fiind cei care au revenit de la un deficit de sase puncte pentru a castiga apoi cu 13-6, acest succes completand reusita din finala campionatului, tot in fata militarilor, pentru cel de-al doilea event din istoria clubului.

Anul trecut zimbrii au echilibrat balanta si s-au impus din nou cucerind trofeul Cupa Romaniei, profitand si de faptul ca au evoluat in fata propriilor suporteri, o victorie cu 9-3 in care a fost nevoie de priceperea transformerilor pentru a consemna puncte pe tabela, cele doua defensive aparandu-si cu succes propriul teren de tinta.

In actuala editie a Cupei Romaniei pentru a ajunge in ultimul act, Steaua a reusit o victorie de moral eliminand campionii en-titre RCM Timisoara in timp ce Baia Mare nu a intampinat mari probleme, Wiringi, Van Heerden, Ciuntu sau Botezatu demonstrand ca raman jucatori de baza in orice conditii.

Finala din acest an se anunta a fi un nou spectacol de calitate, Steaua cautand sa cucereasca un trofeu pe care nu l-a mai castigat de patru ani, Baia Mare incercand sa duca din nou cupa in Maramures si sa uite intr-un fel finala de campionat pierduta in fata Timisoarei.

Daca in drumul spre ultimul act al competitiei multi dintre titularii celor doua echipe au lipsit, fiind convocati in lotul Stejarilor, sambata cu siguranta acestia vor reveni facand disputa si mai spectaculoasa.

Dupa ce au luptat umar langa umar in confruntarile echipei nationale, sambata, Vlaicu, Dascalu, Ionita, Dumitru, Lucaci si Mitu de o parte Gal, Dinis, Pristavita, Radoi si Hihetah de cealalta vor fi fata in fata, pentru ei sunand acum altfel motto-ul: “Nu conteaza pe cine ai in fata, conteaza pe cine ai alaturi”.

Drumul parcurs de cele doua finaliste in Cupa Romaniei editia 2013:

Optimi de finala

Lions Arad-Steaua 0-5 (fara joc, gazdele nu au asigurat asistenta medicala)
Stejarul Buzau-Stiinta Baia Mare 5-56

Sferturi de finala( ambele partide s-au disputat la Brasov)

Steaua-RCM Timisoara 23-13
Stiinta Baia Mare-Farul Constanta 45-18

Semifinale

Steaua-CSM Bucuresti 29-10(Stadion Olimpia)
Stiinta Baia Mare-Universitatea Cluj 17-10(Gura Humorului)

Finalele Cupei Romaniei disputate intre Steaua si Baia Mare:

2006
REMIN Baia Mare – Steaua Bucuresti 12-41 (0-27)
Au marcat: Grigorie (2e), Dascalu (1e), Tatu (1e), Nicolae (1e), Vlaicu (3t, 2lp), Dumbrava (2t), respectiv Balan (1e), 1 eseu de penalizare, Budusan (1t)

Steaua: Vlaicu – Nicolae, Dascalu, Puiu, Petre – Vlad, Lupu – Agiacai, Baraulea, Grigore – Tatu, Butugan – Paulica, Mihalache, Nere.
Rezerve: Basalau, Mocanu, Tomescu, Melinte, Iulian Andrei, Sarbu, Dumbrava
Antrenor: Marin Mot

Baia Mare: Ungur – Erhan, Gavriloaia, Budusan, Borz – Danga, Manolache – Buzatu, Lucaci Viorel, Hristache – Grumaz Raul, Cirtiu – Grumaz Alin, Rusu, Zarcu.
Rezerve: Barlea, Balan, Gorun, Miu, Pantaru, Lazar, Pop
Antrenor: Eugen Apjok

2007
Steaua Bucuresti – CSM U Baia Mare 14-13 (8-6)
Au marcat: Vlaicu (3lp), Dimofte (1e), respectiv Budusan (2lp,1t), Balan(1e)

Steaua:Vlaicu –Sarbu, Dascalu, Dan Vlad, Fercu –Dimofte, Lupu –V.Rus, Grigore, Bejan –Mocanu, V.Ursache –Basalau, Zebega , Nere
Rezerve:M.Cobilas, Mihalache, Prepelita, Marinescu, Andrei, Nainer, Dumbrava
Antrenor: Marin Mot

Baia Mare: Botezatu –Budusan, Gavriloaia, C.Lazar, Botezatu –Preda, Pantiru –Macovei, C.Ene, Lucaci –Cirtiu, Danila –Barlea, Apostol, Rusu
Rezerve: C.Balan, Gorun, Hristache, Stoica, Manolache, Ailenei, Pop
Antrenor: Eugen Apjok

2010
CSM.Stiinta Baia Mare-Steaua 13-6
Au marcat: Ene (1e), Dimofte (1lp, 1tr), Budusan (1lp) respectiv Dumbrava (1lp), Vlaicu (1lp)

Steaua: Vlaicu-Ionita, Cazan, Dascalu, Nainer,-Dumbrava , Diaconescu- Ianus, Melinte, Lucaci- Necula, Tatu- Baraulea, Zebega, Nere
Rezerve: Florescu, Marinca, Iliescu, Panzaru, Cracea, Patrascu, Zamfir, Dumitrescu
Antrenor: Marin Mot

Baia Mare: Niacsu-Botezatu, Gal, Dinis, Catuna-Dimofte, Podea-C.Ene, Macovei ,Stoica, – Danila, Hristache-Gorun, Radoi, Dico
Rezerve: C.Balan, Barle, Cirtiu, Bejan, Buzatu, Ailenei, Rosca, Budusanu
Antrenor: Eugen Apjok

2012
CSM Stiinta Baia Mare-Steaua 9-3
Au marcat:Wiringi(3lp) respectiv Vlaicu(lp)
Baia Mare:Botezatu-Catuna,Dinis, Gal, I.Pop-Wiringi,Ailenei-C. Ene, Morrell, Stoica Hristache, Danila- Balan, Radoi,Pristavita
Rezerve:Rusu, Suciu, Cirtiu, Niacsu, Dico, Cretuleac, Van Heerden.
Antrenor: Eugen Apjok

Steaua:Dumbrava- Dumitru, Cazan, Ionita, Nainer- Vlaicu, Diaconescu- Ianus, Lucaci, Melinte- Grigore, Tatu- Baraulea, Mihalache, Nere
Rezerve:Buzea, Moisei, Simion, Necula, Patrascu, Zamfir, Rosca, Popovici.
Antrenor: Marin Mot

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile