Pregatire intensiva cu doua antrenamente pe zi pentru dinamovisti

Castigatoarea finalei mici a Cupei Regelui, CS Dinamo Bucuresti se pregateste intensiv pentru reluarea celei mai importante competitii din rugbyul intern, SuperLiga CEC Bank. „Alb-rosii” se vor antrena pe plan local pana pe 20 februarie, beneficiind de toate facilitatile de pregatire ale bazei sportive din Stefan cel Mare, dupa care vor urca 10 zile la munte.

„Am fost multumiti ca jucatorii au venit in baremul de greutate, a mai fost un kilogram in plus, insa avand in vedere ca sportivii au avut o vacanta de cinci saptamani, este o depasire acceptabila. In primele zile am lucrat pe acomodarea la efort, iar din aceasta saptamana am inceput programul normal de pregatire, cu doua antrenamente pe zi”, a declarat Stefan Demici, managerul echipei.

Dupa o perioada lunga de recuperare in urma accidentarilor suferite, in lotul dinamovistilor au revenit Mihai Adascalitei, George Iacob si Simi Kata. In plus, echipa se va intari pe treisferturi, fiind deja adus un fundas, existand  discutii avansate pentru un mijlocas la deschidere, dar si pentru un pilier, pentru a da forta pachetului de inaintare.

Stefan Demici spune ca Dinamo mizeaza pe continuitate si pe o echipa unita.

„Avem conditii de pregatire foarte bune, baza de la CS Dinamo avand atat sala de forta, sala de jocuri cat si teren sintetic, in plus tot aici beneficiem si de recuperare. Este o perioada buna de pregatire pentru noi, baietii sunt motivati, au dorinta si vointa pentru a face un retur bun de SuperLiga. Incercam sa facem si cateva transferuri, pana acum avem unul sigur, am adus un fundas, iar  zilele urmatoare urmeaza sa vedem daca ne vom intelege si cu alti jucatori. Pentru returul SuperLigii ne-am propus sa jucam cel putin finala mica, un obiectiv pe care unii l-ar considera indraznet, insa avand in vedere ca am ajuns in semifinalele Cupei Romaniei si am castigat finala mica a Cupei Regelui, credeam ca este un obiectiv realizabil. Mizam pe continuitate si pe faptul ca suntem ca o familie, iar jucatorii se cunosc foarte bine”, a spus Demici.

La finalul turului SuperLigii, CS Dinamo ocupa locul 4, dupa Timisoara, Steaua si Baia Mare, cu 10 puncte, reusind doua victorii in cele sase partide disputate, 33-25 cu CSM Bucuresti, 28-17 cu Politehnica Iasi. In prima etapa a returului, la sfarsitul lunii martie, CS Dinamo va intalni pe teren propriu pe CSM Bucuresti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *