COLTUL SPECIALISTULUI: Farul Constanta, specialista jocului pe contre

Marian Burlacu.

Cu al sau contingent de straini, care au apucat sa se cunoasca in luna care a trecut de la startul campionatului, Farul a dat lovitura in runda cu numarul 5 a Superligii. Constantenii, daca ii putem numi astfel pe Rice, Van der Linde, du Toit, Morrison sau Masilevu, au administrat campioanei prima infrangere (17-11) din acest sezon.

Rezultatul nu este, insa, atat de surprinzator pe cat pare la prima vedere. Si nu ma mira fiindca Farul a invins pe Baia Mare si in octombrie trecut (26-16), si in septembrie 2010 (27-14), de fiecare data la Constanta. Asadar, existau antecedente, iar maramureșenii se așteptau la o replica tare din partea unei grupari in care s-a investit din nou foarte mult. Si bani, dar si sperante.

Fapt stiut deja, CSM Stiinta a fost lipsita la Constanta de cativa titulari incontestabili, iar fara Radoi, Macovei, Dimofte si Niacsu in axa trupa lui Eugen Apjok a dat senzatia unei echipe care se cauta, insa nu se (re)gaseste. Campionatul este insa lung, iar abia din a doua faza vom putea spune exact cine cu cine se lupta pentru titlu anul acesta.

De partea cealalta, Farul s-a dovedit din nou o formatie care evolueaza cu garda jos, pe contre. Deloc surprinzator, oamenii sai veniti de la sud de Ecuator fiind obisnuiti sa joace in primul rand la spectacol, pentru cei din tribuna. Iar indeosebi dupa pauza, acestia au dovedit ca stiu sa faca din rugby un show. Iar publicul si cei care au urmarit meciul la tv au stat din nou cu sufletul la gura, asa cum au facut-o mereu cand pe teren s-au aflat ”marinarii”.

Spre deosebire de partida cu RCM UV Timisoara, cand a risipit in ultimele 40 de minute ceea ce adunasera pana atunci, de data aceasta echipa lui Cristi Branescu a avut o revenire spectaculoasa pe final. Condusa cu 11-7 dupa primul mitan, Farul a trecut intr-o treapta superioara de viteza, unul dintre cele doua eseuri reusite de namibianul Van Wyk (minutele 50 si 73) fiind marcat dupa un atac de zile mari, cu sprinturi irezistibile si pase la limita contactului cu adversarul.

Lipsita in continuarea de un transformer veritabil, formatia tomitana s-a impus cu 17-11, insa mai are ceva de lucru pana sa conteze cu adevarat in campionat. Până atunci, dupa cinci etape, Farul ocupa locul 4 intr-un clasament in care lider este Timisoara, singura echipa care a reusit victorii pe linie.

Marian Burlacu (Adevarul)

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile