COLTUL SPECIALISTULUI: Greul atarna tot pe umerii inaintasilor

Vremea rea din ultima saptamana, ninsorile cazute, au afectat serios starea gazonului de pe stadioanele ce vor gazdui meciurile rundei cu numarul 2 din SuperLiga CEC Bank. Din acest motiv, disputele din acest weekend vor fi decise in special de inaintasi, fiind greu de crezut ca antrenorii vor risca sa le ceara jucatorilor sa-si desfasoare ofensiva pe treisferturi.

Se stie ca atunci cand suprafata de joc nu se prezinta in bune conditii este mult mai dificil sa desfasori atacuri in mare viteza, in camp deschis. Pe un teren afectat de ploaie sau de ninsoare, deplasarea jucatorilor se face mai greu. In plus, balonul fiind alunecos manevrarea, dar mai ales transmiterea sa, pe distante mai mari (pase sarite sau lungi), implica destule riscuri – el poate fi scapat inainte. Din aceste motive, e de anticipat ca disputele de maine si de poimaine vor suferi, intr-o mai mica sau mai mare masura, din punct de vedere al spectacolului, fiind de asteptat ca antrenorii celor sase combatante – CSM Bucuresti va avea zi libera – sa le ceara jucatorilor sa tina mingea pe inaintare cat mai mult timp posibil.

Din acest motiv, cele trei dispute pot fi mult mai echilibrate decat se anunta initial. Fireste ca derby-ul RCM Timisoara – CSM Baia Mare (sambata, 30 martie, ora 10.00 / TVR2) era, oricum, deschis oricarui rezultat, el aducandu-le fata-n-fata pe campioanele din ultimii patru ani. Pe hartie, banatenii aveau un plus in ceea ce priveste liniile de dinapoi, insa in partida cu U Cluj, de saptamana trecuta, maramuresenii au dovedit ca si-au dinamizat jocul gratie achizitiilor facute in aceasta iarna – ei au acum o mai mare mobilitate in principal datorita perechii de mijlocasi Tuigamala – Wiringi.

Este da vazut, de asemenea, daca Dinamo poate avea ceva de castigat de pe urma terenului greu. Tanara echipa a lui Stefan Demici a aratat in fata Stelei ca tine in gramezile ordonate, problemele ei aparand la moluri in special. Probabil ca duminica, de la ora 11.00, Mircea Paraschiv, actualul antrenor al Farului, va miza tocmai pe aceasta arma pentru a avea castig de cauza. Mai cu seama ca el a folosit-o cu succes si in anii 90, atunci cand pregatea echipa din soseaua Stefan cel Mare.

La prima vedere, Steaua pare a fi formatia cel mai putin incomodata de starea gazonului de pe ”Cluj Arena”. In meciul de maine (sambata, ora 14.00), militarii pornesc mari favoriti in fata unei formatii cu multi tineri in componenta si a caror lipsa de experienta a fost taxata de maramureseni in runda inaugurala (au pierdut cu 11-58). Oamenii lui Marin Mot au aratat ca stapanesc bine molul, ei marcand prin acest procedeu si in derby-ul cu Dinamo (27-10).

Marian Burlacu (Libertatea)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *