Timisoara a luat bonusul ofensiv in fata CSM-ului

Dupa o partida in care s-au marcat zece incercari, noua pentru banateni si una pentru bucuresteni, campionii en-titre de la RCM Timisoara s-au impus pe stadionul Olimpia, in fata CSM-ului cu rezultatul de 65-10.

Partida a fost echilibrata doar in prima parte a ei, in minutul 23 tabela indicand rezultatul de 3-3, dupa ce Conache pentru oaspeti si Onofrei pentru gazde au concretizat cate o lovitura de pedepasa.

A fost suficienta o neatentie in apararea CSM-ului si Kinikinilau, dupa ce a scapat de doua placaje, a facut o cursa care s-a finalizat cu primul eseu al partidei, transformarea lui Conache ducand tabela la 10-3 pentru timisoreni.

In minutul 35, Mitroi de la gazde a primit cartonas galben si elevii lui Chester Williams au profitat de superioritatea numerica marcand a doua incercare prin Shennan, Conache a ratat transformarea, la fel cum si Onofrei a ratat o penalitate in minutul 40, pentru ca la pauza scorul sa fie CSM Bucuresti-RCM Timisoara, 3-15.

Repriza secunda a inceput cu banantenii reusind un adevarat tur de forta si intr-un interval de 15 minute sa marcheze trei incercari prin Moala, Vasile Rus si din nou Shennan, toate reusitele fiind transformate de Conache, Timisoara desprinzandu-se la 36-3.

Pana la finalul jocului, Pungea a primit cartonas galben, iar Conache a concretizat in puncte o lovitura de pedeapsa, ultimele cinci minute aducand din nou o serie de nu mai putin de cinci eseuri.

Mai intai, Marc a reusit incercarea de onoare a gazdelor, pentru ca apoi timisoarenii sa riposteze cu patru eseuri semante de Sola, McGrath, Poparlan si Shennan care a izbutit astfel hat-trick-ul. Onofrei a transformat incercarea CSM-ului, Conache trei din cele patru ale banatenilor, iar Timisoara s-a impus cu 65-10.

In urmatoarea etapa CSM Bucuresti va avea in fata un alt adversar dificil, Baia Mare, in timp ce Timisoara va primi vizita celor de la Dinamo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *