COLTUL SPECIALISTULUI: Oamenii care pun puncte pe tabela

SuperLiga CEC Bank a ajuns la jumatatea primei sale parti, iar echipele participante s-au impartit in doua grupuri. Din primul fac parte Baia Mare, Timisoara si Steaua, adica pretendentele la titlu, din celalalt Farul, Dinamo, CSM Bucuresti si ”U” Cluj. Nimic surprinzator, asadar, previziunile confirmandu-se. Surprinde doar faptul ca gruparea constanteana, una in care s-a investit destul de mult si in acest an, n-a reusit sa tina aproape de grupul fruntas, ea fiind mai aproape dupa numarul punctelor acumulate de formatiile ce vor sa evite ultimul loc la finalul campionatului.

Interesant mi se pare, insa, clasamentul marcatorilor la finalul turului primei faze a SuperLigii CEC Bank. Primele trei locuri sunt ocupate de mijlocasi la deschidere, lucru firesc daca ne gandim ca acestia sunt, de regula, responsabilii cu loviturile la tinta intr-o echipa de rugby. Observam, de asemenea, ca acestia reprezinta echipele aflate pe podium dupa sapte etape.

Din perspectiva echipei nationale de seniori, insa, este imbucurator sa-i regasim pe podiumul marcatorilor pe Michael Wiringi (Baia Mare), Gabriel Conache (Timisoara) si Florin Vlaicu (Steaua).

La cei 27 de ani ai sai, neozeelandezul a adunat 444 de minute in primele sapte meciuri ale sezonului, doar in partida cu Dinamo el evoluand doar o repriza – in celalalte a fost integralist. Anuntat ca un posibil ”stejar” intr-un viitor apropiat, Wiringi s-a dovedit nu numai un bun transformer, ci si un finalizator al actiunilor de atac ale baimarenilor, dovada si cele sase eseuri marcate.

Remarcat in finala editiei trecute a campionatului, cand a preluat rolul de transformer de la Calafeteanu, iesit accidentat, tanarul Gabriel Conache (22 de ani) promite un viitor frumos. Ca si Wiringi, el a fost integralist in sase partide, doar in prima, cu Baia Mare, jucand doar 32 de minute. El s-a dovedit a fi un bun suteur si in aceasta editie de campionat – 20 de transformari si cinci lovituri de pedeapsa concretizate -, ceea ce a facut sa nu se simta absentele lui Calafeteanu si Fercu.

In sfarsit, Florin Vlaicu (26 de ani) nu mai are nevoie de prezentari, el fiind principalul marcator al nationalei si selectionatei Bucurestiului in ultimii ani. Iar daca tinem cont ca are mai putine minute jucate decat Wiringi si Conache ajungem la concluzia ca media sa este mai buna decat a lor. In plus, Vlaicu a jucat centru la ultimele meciuri ale Romaniei, ceea ce inseamna ca el ar putea fi in aceeasi echipa cu Wiringi sau Conache. Ceea ce inseamna ca nationala ar beneficia de mai multi transformeri pe teren, in acelasi timp. Cam cum se intampla prin anii 80, cand Mihai Bucos, Ion Constantin si Dumitru Alexandru puteau trimite la fel de sigur, de exact balonul printre ”bete”.

Daca in privinta primilor trei nu avem multe semne de mirare, nu acelasi lucru se poate spune despre principalii lor urmaritori. Si nu fiindca Cristian Onofrei (26 de ani) si Razvan Ailenei (21 de ani) ar fi lipsiti de talent, ci pentru ca ei joaca pentru echipe care nu emit pretentii la primele locuri.

Promovat de la Grivita, primul a dovedit ca este un bun executant al loviturilor cu piciorul, el marcand 43 de puncte pentru CSM Bucuresti. Fiind fundas, Onofrei poate deveni o varianta si pentru echipa Romaniei.

Evolutii si mai frumoase a avut Ailenei. Purtator al tricoului cu numarul 8 la ”U” Cluj, tanarul inaintas a marcat in meciurile cu CSM Bucuresti si cu Dinamo cate trei incercari in fiecare! O performanta rar intalnita in SuperLiga CEC Bank. El are opt eseuri inscrise desi a fost integralist doar in ultimele trei partide disputate.

Cu speranta ca acesti marcatori vor ramane la fel de exacti si in continuare, iar alaturi de ei vor puncta si alti tineri talentati, tineri de care nationala are atata nevoie, va doresc cu ocazia Sfintelor Sarbatori de Pasti sa aveti parte de ce este mai bun, sa va bucurati in tihna de aceste momente deosebite!

Marian Burlacu (Libertatea)

1 comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *