Dinamo si-a consolidat pozitia a sasea invingand pe Universitatea Cluj

In lupta directa pentru evitarea ultimei pozitii in clasament la finele sezonulu regulat Dinamo Bucuresti s-a impus pe stadionul Florea Dumitrache in fata Universitatii Cluj, studentii ardeleni fiind nevoiti sa se multumeasca cu punctul bonus defensiv.
Dinamo a inceput tare si dupa primul sfert de ora in care a controlat jocul s-a desprins la un ecart de sase puncte pe tabela de marcaj gratie celor doua lovituri de pedeapsa concretizate de Nitu in minutele 3 si 13.

Clujenii au echilibrat partida si dupa doua lovituri de pedeapsa din care Dimofte a trimis balonul printre barele butului gazdelor rezultatul a denit 6-6. Insintenta alb-negrilor a dus apoi la greseli repetate ale bucurestenilor care au fost penalizati cu primul cartonas galben vazut de Bucurescu.

In ciuda inferioritatii numerice vizitatorii nu au reusit sa inscrie puncte ba mai mult Dinamo a avut o prima sansa de marca dar Nitu a ratat o penalitate de la peste 50 de metri pentru ca apoi sub presiunea inaintarii alb-rosilor aceeasi uvertura sa beneficieze de o noua tentativa de tinta care a stabilit rezultatul pauzei.

Partea secunda i-a gasit pe dinamovisti in ofensiva si Paula Kata a finalizat o actiune in forta a gazdelor marcand primul eseu al jocului pentru ca transformarea lui Nitu sa duca scorul la 16-6, acelasi Nitu marind diferenta in minutul 44 dupa o lovitura de pedeapsa.

La jumatea reprizei a doua clujenii au reusit sa se apropie amenintator de terenul de tinta al gazdelor si dupa o actiune pe traseul Dimofte-Rosu-Paraschiv ultimul a marcat un eseu transformat de Dimofte.

Imediat dupa repunerea balonului in joc aparatorii clujeni au gresit, Holoia a interceptat pentru a-i da apoi o pasa decisiva lui Paraschiv pentru cel de-al doilea eseu dinamovist, din pozitie usoara Nitu aducand si cele doua puncte ale transformarii.

In mintul 65 Dinamo a ramas din nou in inferioritate dupa ce Bratu a vazut cartonasul galben iar Universitatea Cluj a fructificat avantajul numeric Dimofte cu doi aparatori adversi in spate reusind sa culce balonul in terenul de tinta al gazdelor. Dimofte a ratat transformarea propriului eseu iar tabela de marcaj indica rezultaul de 26-18 in favoarea lui Dinamo.

Ultimele minute ale disputei au dus la marcarea altor puncte. Mai intai Holoia dupa o actiune personala in forta a inscris al treilea eseu dinamovist, Nitu a ratat transformarea in replica Universitatea Cluj asigurandu-si bonusul defensiv dupa incercarea lui Moala Leimoni transformata de Dimofte.

Dinamo s-a impus cu rezultatul de 31-25 iar in urmatoarea etapa va avea zi libera din cauza numarul impar de participante in SuperLiga CEC Bank in timp ce Universitatea Cluj va avea o partida infernala pe propriul teren cu RCM Timisoara..

1 comment

  1. Pingback: Dinamo si-a consolidat pozitia a sasea invingand pe Universitatea Cluj — Arlechinii Bucuresti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *