Farul Constanta s-a impus in fata celor de la CSM Olimpia in etapa a II-a din Play-Off

Disputata pe Stationul National Arcul de Triumf, partida dintre CSM Olimpia Bucuresti in calitate de gazda si Farul Constanta a revenit echipei de la malul marii, bucurestenii fiind nevoiti a se multumi cu punctul bonus defensiv.

Istoria partidei a fost asemanatoare cu cea din sezonul regulat cand Farul s-a distantat pe tabela de marcaj pentru ca apoi vulturii sa revina in joc din aceasta desfasurare de forte rezultand un scor strans cu bonificatie pentru cei invinsi.

Primul sfert de ora a stat sub semnul echilibrului cu CSM Olimpia incercand sa mentina controlul jocului, asa s-a ajuns in situatia ca bucurestenii sa conduca cu rezultatul de 6-3 dupa doua lovituri de pedeapsa semnate de Statulescu fata de una trecuta in contul lui Vlaicu.

A doua parte a primei reprize a apartinut Farului si dupa ce Vlaicu a egalat din lovitura de pedeapsa a venit si primul eseu. O lovitura de pedeapsa jucata repede la mana de Ranuku a initiat un atac pe treisferturi, finalizarea apartinandu-i lui Neagu.

Vlaicu a transformat si scorul a devenit 13-6 in favoarea marinarilor, la numai cateva minute distanta insa Statulescu a avut sansa de a reduce din diferenta de scor, insa uvertura CSM-ului nu a nimerit cadrul butului dintr-o penalitate.

Ecartul elevilor lui Cristi Petre a crescut dupa ce Vlaicu s-a remarcat din nou in fata butului advers, insistenta constantenilor fiind aproape de a se finaliza cu un nou eseu insa dupa ce Sola nu a reusit sa recupereze un balon pasa lui Jantjies pentru Van Neel a fost inainte asa ca momentul unei noi incercari a fost amanat.

Nu pentru multa vreme deoarece marinarii au obtinut o margine in 22-ul bucurestenilor, Jantjies a deschis pe partea opusa unde Faamita s-a intercalat perfect pentru a-i da apoi o pasa decisiva georgianului Tuchashvili, autorul unui eseu la colt.

Transformarea a fost ratata de Vlaicu din pozitie dificila insa Farul s-a distantat la 21-9, rezultat consemnat pe tabela de marcaj dupa primele 40 de minute ale jocului.

Repriza secunda a inceput cu un nou eseu pentru Farul. Dupa o gramada la cinci metri de terenul de tinta al galben-negrilor Ranuku atent pe faza a recuperat balonul apoi a sprintat scurt pentru a marca o incercare la colt, transformarea fiind ratata si de aceasta data de Vlaicu.

Cele doua echipe s-au angajat in continuare intr-o lupta dusa mai mult intre cele doua suprafete marcate de linia de 22, suspansul revenind pe final, atunci cand marinarii au ramas in 13 jucatori, Mototolea si Nere vazand cartonasul galben.

Profitand de superioritatea numerica CSM-ul a marcat doua eseuri, primul prin Cobden dupa o pasa de efect a lui Simpson, al doilea avandu-l chiar pe Simpson in rol de finalizator faza fiind initiata de o patrundere a lui Ivan urmata de o pasa sarita pentru australian.

Statulescu a transformat doar una din cele doua incercari ale colegilor lui si astfel a fost stabilit rezultatul final de 26-21 in favoarea Farului, diferenta putand fi mai mare cu trei puncte daca Vlaicu nu rata si el o lovitura de pedeapsa.

In ultima etapa din Play-Off, CSM Olimpia se va deplasa in Banat pentru disputa cu RCM Timisoara in timp ce Farul Constanta va evolua pe propriul teren impotriva Stiintei Baia Mare.

1 comment

  1. Pingback: Farul Constanta s-a impus in fata celor de la CSM Olimpia in etapa a II-a din Play-Off — Arlechinii Bucuresti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *