Haralambie Dumitras: Finalele vor fi o sarbatoare a jucatorilor oferita suporterilor

Capitanii echipelor care vor disputa sambata finala SuperLigii CEC Bank, impreuna cu presedintele si secretarul general al Federatiei Romane de Rugby au participat astazi la o conferinta de presa.

Haralambie Dumitras, presedintele FRR, a felicitat toate echipele participante in editia 2014 a SuperLigii CEC Bank, constatand ca cele sapte sunt intr-o continua evolutie.

In privinta sustinatorilor de la Stadionul National Arcul de Triumf, cei doi capitani au precizat ca atat in Baia Mare, cat si in Constanta s-au organizat excursii pentru iubitorii rugbyului romanesc.

Csaba Gal, conducatorul din teren al Zimbrilor, a declarat ca „e o placere deosebita sa disputam a sasea finala consecutiva. Ne-am adaptat stilul de joc adversarului de sambata si ne propunem sa castigam.”

Pe de alta parte, capitanul echipei de la malul marii, Florin Vlaicu, a precizat la randul sau ca si RCJ Farul Constanta are acelasi obiectiv „La inceput ne-am propus accederea in primele trei pozitii ale clasamentului. Acum, in ultimul act, nu ne vom da batuti, vom lupta si speram ca cea mai buna echipa sa castige.”

Sambata pe Stadionul National Arcul de Triumf sunt programate sa aiba loc finalele SuperLigii CEC Bank. De la 18:30 RCM UV Timisoara se va confrunta cu CS Dinamo pentru medaliile de bronz, iar de la ora 21:00 CSM Stiinta Baia Mare si RCJ Farul Constanta isi vor disputa titlul de campioana. Ambele partide vor fi difuzate in direct de TVR 2 si RugbyTV.

5 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *