Etapa marilor victorii

Cea de-a saptea etapa din SuperLiga CEC Bank s-a jucat sub semnul celor doua derbyuri, Timisoara Saracens si Steaua Bucuresti fiind marile castigatoare, echipele cele mai in forma la ora actuala care ocupa primele pozitii ale clasamentului.

Dupa ce in tur Timisoara Saracens castigase pe terenul zimbrilor, performanta a fost repetata si in Banat, astfel, pentru prima data in istoria SuperLigii CEC Bank, banatenii reusesc dubla in sezonul regulat contra marii rivale in lupta la varful competitiei.

A fost o partida care, cu exceptia primelor 20 de minute din partea secunda, a curs intr-o singura directie, spre terenul de tinta al baimarenilor, de asemenea a fost cel mai bun joc facut in actuala editie de mijlocasul la gramada Vali Calafeteanu, autor a 18 din cele 31 de puncte ale victoriei sarazinilor timisoreni.

O alta victorie cu gust aparte a revenit Stelei in eternul derby cu Dinamo, mai ales ca in ciuda absentelor lui Dumbrava, I.Dumitru, Vueti Baivi sau Malakai, militarii s-au ales cu bonusul ofensiv chiar pe terenul alb-rosiilor.

Cum Jantjies si Siotame Manu au continuat ratarile din fata butului advers, elevii lui Stefan Demici au irosit sansa unei bonificatii defensive, care pe viitor ar putea fi extrem de importanta in lupta pentru obtinerea calificarii in semifinale.

Si pentru CSM Olimpia a fost o etapa de bun augur, tigrii obtinand prima victorie cu bonus ofensiv alaturi de revansa in fata studentilor ardeleni, invingatori in tur la Bucuresti, in timp ce Universitatea Cluj a ajuns la cea de-a patra infrangere consecutiva si a ramas fara succes pe propriul teren in actuala editie.

Din punct de vedere al eseurilor marcate am asistat la cea mai productiva etapa, din cele 18 reusite, zece s-au marcat in prima repriza, iar opt in cea secunda. Oaspetii au contabilizat zece incercari, iar liniile dinapoi au fost mai eficiente decat inaintarea, cu 12 finalizari in terenul de tinta.

Doi jucatori din legiunea straina au semnat cate o dubla, Atelea Okati si Mohamed Belguidon, pentru ca in privinta aportului pe posturi, centrii si aripile, cu sase, respectiv trei eseuri, sa fie evidentiatii rundei cu numarul sapte.

Vali Calafeteanu a marcat cele mai multe puncte, 18, urmat de Jeffrey Taljard cu 15. Mijocasul la gramada al timisorenilor a concretizat cate trei transformari, respectiv penalitati si un dropgol, sud-africanul bucurestenilor trecandu-si in cont un eseu, doua transformari si tot atatea lovituri de pedeapsa.

Pe teren s-au aflat 44 de jucatori straini, acestia contribuind la marcarea a zece eseuri, Siaosi Kata si Tangimana Fonovai cu realizari si in aceasta etapa au ajuns la cate cinci incercari, fiind liderii clasamentului general la acest capitol.

Fata de runda precedenta care a abundat in sanctiuni disciplinare, echipele si-au vazut de joc, astfel ca s-au consemnat doar patru cartonase galbene .

Statistica Etapei a VII-a:
Numar partide: 3
-1 victorie a gazdelor, 2 victorii ale oaspetilor
-2 puncte bonus ofensiv (CSM Olimpia Bucuresti si Steaua Bucuresti)
Numar de eseuri: 18
-10 in prima repriza, 8 in repriza secunda
-8 de partea gazdelor, 10 de partea oaspetilor
-6 cu aportul inaintarii, 12 cu aportul liniilor dinapoi (Pilieri-2, Taloneri-0, Linia a doua-0, Flankeri-3, Inchizatori-1, Mijlocasi la gramada-0, Mijlocasi la deschidere-1, Centri-6, Aripi-3, Fundasi-2)
-Cea mai productiva echipa: CSM Olimpia Bucuresti-5 reusite
-Cea mai eficienta defensiva: Timisoara Saracens-1 eseu primit
-Cei mai eficienti jucatori: Atelea Okati (CSM Olimpia Bucuresti) si Mohamend Belguidon (Universitatea Cluj)-cate 2 reusite
Cele mai multe puncte marcate: Valentin Calafeteanu (Timisoara Saracens)-18(3tr, 3lp, 1dg)
Titlul de jucator al meciului: Madalin Baraulea (Steaua Bucuresti), Valentin Calafeteanu (Timisoara Saracens) si Jack Cobden (CSM Olimpia Bucuresti)
Cartonase galbene: 4
Cartonas rosu: 0
Jucatori straini: 44 ( Bilant general: 10 eseuri, 88 de puncte, 3 cartonase galbene)

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile