Gabriel Ghitan si-a masurat puterile in Legiunea Straina, dar viata lui a ramas Grivita

Gabriel Ghitan si-a masurat puterile in Legiunea Straina, dar viata lui a ramas Grivita

RC Grivita este echipa in a carei vitrina cu trofee se afla 12 titluri nationale si o Cupa a Campionilor Europeni, locul unde s-au format nume de legenda ale rugbyului romanesc intr-o perioada in care marile natiuni se inclinau in fata Stejarilor.

 Anii au trecut, iar in prezent chiar daca in Parcul Copilului se disputa partide din cel de-al treilea esalon valoric, pasiunea pentru culori, pentru acest simbol numit Grivita face ca ardorea din teren sa fie aceeasi alaturi de tribuna care traieste jocul visand la gloria de altadata.

 Pentru RC Grivita aceasta a fost un sezon aproape perfect in care practic nu a pierdut nicio partida pe teren, iar acum pregateste semifinala in fata unui alte echipe de traditie, Farul Constanta, in tentativa de a juca cu trofeul Diviziei A pe masa.

 Unul dintre cei care au contribuit decisiv la parcursul excelent al echipei din acest sezon este Gabriel Ghitan, cel care si-a petrecut aproape toata viata in tricoul Grivitei. Aceasta ne-o spune chiar el intr-un scurt interviu pe care a avut amabilitatea sa ni-l acorde: „ Am inceput rugbyul la varsta de opt ani, iar in Romania nu am jucat decat pentru Grivita”.

 Din primii ani petrecuti pe terenul incadrat cu buturi, cel care evolueaza pe postul de aripa isi aminteste:”De departe cea mai placuta amintire pe care o am este primul cantonament pe care l-am efectuat in clasa a cincea, la Mangalia, la Hotel Albatros. Atunci mi-am luat si botezul ca rugbyist. Am crescut intr-o familie care nu avea prea multe posibilitati financiare, dar totusi mama mea a tinut neaparat sa-mi dea un portofel cu niste banuti si eu, din cauza emotiilor, l-am pierdut repede. Am stat cred ca o jumatate de cantonament pe banii lui Alexandru Marin, nea Sandu, antrenorul care ne pregateste acum la seniori, care mai imi dadea o inghetata sau o ciocolata.”

 Gabriel Ghitan a fost fascinat de lumea din jurul sau, iar acel prim impact i-a marcat mai tarziu destinul:”Atmosfera de la Grivita mi s-a parut senzationala. Eram o farama de copil, cred ca aveam 1,20 metri inaltime, dar ma simteam bagat in seama. Simteam ca faceam parte dintr-o adevarata familie. Eram cu Alexandru Zadic, cu Marius Tigora, cu nea Sandu, cu fata lui, Alina, fost arbitru international, cu Cristian Ionescu, fost capitan al echipei, cu Alexandru Marin jr. (fost jucator la Dinamo si un rugbyist care a ajuns pana in echipa nationala), cu Marian Forminte, actualul capitan al Grivitei”.

 Cand l-a intrebat ce insemna Grivita pentru el, raspunsul a venit fara a ezita:”Grivita inseamna totul pentru mine. Vorbim despre o adevarata familie, oameni minunati, frati, prieteni care niciodata nu m-au criticat pentru lipsurile mele. Din contra, au fost alaturi de mine, m-au sustinut, m-au imbarbatat, m-au ajutat mereu cand am avut nevoie. Sunt oameni carora le datorez multe si as face orice pentru ei. Si stii ca vorbesc serios!”

 Rugbyul formeaza caractere, oameni puternici fizic si moral asa cum este Gabriel Ghitan , care la un moment dat a incercat si altceva, o experienta in plus careia ii datoreaza multe:” Am fost pentru trei luni in Legiunea Straina unde, desi nu am reusit sa semnez un contract, am invatat multe.A fost o perioada extrem de importanta din viata mea. Atunci m-am dezvoltat ca om. Mi-am descoperit calitatile si defectele. Pot sa recunosc ca, in momentul in care am plecat acolo, cu un bun prieten, eram un tip foarte infumurat, dar perioada respectiva m-a adus cu picioarele pe pamant. M-a transformat in cel care sunt astazi”.

 Singura exceptie cand a intrat pe teren intr-un alt echipament decat al Grivitei, s-a intamplat in Elvetia :”Am jucat doi ani la La Chaux-de-Fonds. Nu era un nivel senzational, dar am ajuns cu echipa respectiva pana in semifinalele Cupei Elvetiei, iar postul pe care evoluam a fost de mijlocas la gramada.”

Pe teren da totul , macina defensiva adversa, da placaje nimicitoare, in afara lui la fel de responsabil se ocupa ca manager de concertele cantaretei Andreea Balan:”Colaboram deja de patru ani si jumatate sau chiar cinci si pot sa spun ca avem o colaborare fructuoasa. Eu sunt omul care trebuie sa se asigure ca la fiecare concert pe care il sustine totul este in regula. Sunt omul de legatura cu organizatorii,verific tot … sunet, lumini, sonorizare, microfon. Trebuie sa ma asigur ca exista toate conditiile necesare pentru ca Andreea sa puna in practica show-urile pe care le pregateste si niciunul dintre membrii echipei nu pateste nimic.”

 Anul trecut a avut un moment de cumpana si s-a gandit la o eventuala retragere din activitatea de jucator, insa acum priveste optimist catre finala Diviziei A:”Personal nu cred ca am putea pierde semifinala cu Farul Constanta, echipa pe care am invins-o de doua ori in acest sezon.In plus, exista o dorinta foarte mare in sanul grupului de a ajunge in finala. Indiferent cine va fi adversara orice este posibil, mai ales atunci cand joci cu trofeul pe masa, dar cred ca asa cum a demonstrat in acest sezon suntem capabili de victorie in ciuda mizei uriase de totul sau nimic”.

 Semifinala dintre RC Grivita si Farul Constanta se va disputa duminica, 25 octombrie, de la ora 12:00 pe stadionul Parcul Copilului.

FOTO: facebook-promo rugby




					

1 comment

  1. Pingback: Gabriel Ghitan si-a masurat puterile in Legiunea Straina, dar viata lui a ramas Grivita — Arlechinii Bucuresti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *