Damien Buffard (Dinamo): ”In meciul cu CSM Bucuresti nu avem alta optiune decat victoria”

Aflat la Dinamo de patru luni, Damien Buffard (22 de ani) s-a adaptat la realitatile rugby-ului nostru. Francezul, care joaca pe treisferturi, ne-a marturisit ca a gasit o atmosfera buna de lucru la echipa din soseaua Stefan cel Mare si-si doreste foarte mult ca aceasta sa castige barajul pentru semifinalele SuperLigii CEC Bank cu CSM Bucuresti, programat sambata, 7 noiembrie, de la ora 14.00 (in direct la rugbytv.ro), pe Stadionul Olimpia din Capitala. In aceeasi zi, pe terenul din Ghencea, in meciul Steaua – ”U” Cluj se va stabili o alta semifinalista – celelalte doua, calificate directe, sunt Timisoara Saracens si CSM Stiinta Baia Mare.

Francezul spune ca este un om caruia ii place sa castige. Si ca a discutat cu ai sai colegi si au cazut de acord ca nu au alta optiune pentru meciul cu CSM Olimpia Bucuresti decat victoria. ”Sper ca vom castiga si astfel vom patrunde in semifinale, unde vom juca cu Timisoara”, ne-a spus rugbystul, care spera sa prinda un loc in echipa de rugby in 7 a Romaniei. Si spera sa ajunga acolo fiindca a sa bunica s-a nascut in Maramures, iar apoi, in anii 40, s-a stabilit la Paris. ”De aceea am si venit in Romania. Am sansa sa prind fie echipa in 7, fie pentru aceea in XV. Este o oportunitate pentru mine”.

Damien a venit in Romania acum patru luni, pentru prima data. De la inceput, el a fost impresionat de talia jucatorilor de rugby de la noi. ”Am fost ajutat de antrenorii de la Dinamo, Stefan Demici si Cristian Hildan, de colegi. Am gasit aici o buna atmosfera de lucru. Una care imi place”, ne-a spus aripa de treisferturi, care a recunoscut, totodata, ca i-a fost putin dificil sa joace rugby aici. Si nu fiindca n-ar fi cunoscut sportul cu balonul oval, ci pentru ca in Romania se pune accentul pe fizic. ”In Franta, jucatorii sunt mai tehnici. Se dau mai multe pase. Aici se cauta mult contactul, confruntarea. A trebuit sa ma  obisnuiesc, sa ma adaptez la acest stil de joc”.

Format la Centrul de Excelenta din Lille, Buffard a optat pentru rugby fiindca i-a placut, copil fiind, sa alerge cu balonul in brate. Tocmai de aceea nu s-a indreptat spre fotbal, de pilda. Intrebat daca e fan al echipei Australiei – la antrenamentul la care am asistat a purtat un tricou al selectionatei Wallabies -, Damien a zambit si ne-a spus ca l-a primit cadou de la unii colegi de-ai sai. ”Sunt un patriot francez in ciuda infrangerii de la Cupa Mondiala. (rade) Am fost dezamagit, trist pentru ce s-a intamplat acolo. Mai ales pentru infrangerea din meciul cu Noua Zeelanda. Am urmarit si cele patru meciuri ale Romaniei, alaturi de prieteni, multi dintre ei romani. A fost pentru prima oara cand am vazut meciuri de rugby cu comentariul in limba romana. A fost tare complicat pentru mine. (zambeste) La inceput, mai ales. Apoi a mers mai bine. Am fost mandru de echipa Romaniei. A dovedit ca este o natiune in ascensiune, precum Georgia si Japonia, care a produs surpriza anul acesta. Sunt natiuni care nu trebuie neglijate. Se zbat sa isi ridice nivelul, sa urce spre cele care domina rugby-ul de atatia ani”.

In cele patru luni petrecute in Romania, Damien Buffard nu s-a ocupat doar de rugby. El a vizitat Bucurestiul, fiind impresionat de Casa Poporului. A fost la Timisoara, Brasov, Bran si Sighisoara. Si spera sa vada, cat mai curand, si alte zone ale tarii in care s-a nascut bunica lui. De asemenea, el si-a propus sa invete si limba romana.

Dupa incheierea editiei 2015 a SuperLigii CEC Bank, Damien Buffard se va intoarce in Franta, unde va petrece Craciunul si Anul Nou.

In aceasta editie a SuperLigii CEC Bank, CSM Bucuresti s-a impus cu 23-19 pe terenul lui Dinamo (25 aprilie), pierzand apoi (15-22) meciul de acasa, disputat pe Stadionul National ”Arcul de Triumf” (29 mai).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *