Timisoara Saracens s-a calificat in semifinalele Cupei Romaniei

Pe stadionul Gheorghe Rascanu in cadrul sferturilor de finala ale Cupei Romaniei, Timisoara Saracens a invins cu rezultatul de 60-10 pe CSM Olimpia Bucuresti si s-a calificat in penultimul act al competitiei, banatenii controland cu autoritate jocul in care au marcat zece eseuri.

Inca din primele minute elevii lui Heikell Grainger s-au instalat in jumatatea de teren a bucurestenilor si dupa cateva incercari de a desface apararea Tigrilor, Fonovai Tangimana a gasit drumul catre terenul de tinta, eseul la colt al acestuia nefiind insa transformat din pozitie dificila de Valentin Calafeteanu.

Timisoara Saracens a continuat presiunea asupra adversarilor iar in minutul 24 acelasi Fonovai Tangimana a marcat a doua incercare a banatenilor, dupa ce balonul a circulat pe traseul Gabriel Conache-Andrei Radoi, nici de acesta data Valentin Calafeteanu nereusind sa aduca si cele doua puncte ale transformarii.

Pana la pauza timisorenii s-au desprins la 22-3, Vladut Zaharia si Jack Umaga reusind in doua randuri sa bata defensiva oaspetilor care au replicat doar prin tentativa de tinta a lui Fahiua Siale, uvertura celor de la CSM Olimpia Bucuresti irosind o lovitura de pedeapsa din pozitie ideala.

De numai cinci minute a avut nevoie Timiosara Saracens in debutul partii secunde pentru a marca alte doua incercari, dubla apartinadu-i lui Stephen Shennan, ambele reusite fiind transformate de Valentin Calafeteanu, tabela de marcaj urmand sa sufere modificari doar in ultimele zeze minute.

Finalul a fost extrem de interesant, pentru ca s-au consemnat cinci eseuri, patru de partea sarazinilor din Banat, autori Vladut Zaharia de doua ori, acesta trecandu-si in cont hat-trick-ul, Jody Rose si Eugen Capatana, incercarea de onoare a tigrilor fiind izbutita de Alexandru Tigla.

In semifinalele Cupei Romanei, Timisoara Saracens va intalni invingatoarea din partida Steaua Bucuresti-Politehnica Iasi.

1 comment

  1. Pingback: Timisoara Saracens s-a calificat in semifinalele Cupei Romaniei — Arlechinii Bucuresti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *