Cupa Romaniei, o competitie ajunsa la epilogul editiei cu numarul 70

Cupa Romaniei, o competitie ajunsa la epilogul editiei cu numarul 70.

Prima competitie oficiala din 2016, Cupa Romaniei, disputata intr-un format nou cu cele 15 echipe participante impartite initial in doua grupe valorice se apropie de sfarsit, dupa 52 de partide disputate urmand sa aflam numele castigatoarei dintre Timisoara Saracens si Stiinta Baia Mare.

Acesta editie, a 70-a in istoria Cupei Romaniei, a fost una spectaculoasa si care a confirmat in acelasi timp faptul ca ierahia stabilita in ultimii ani in rugbyul romanesc nu poate fi, inca, rasturnata, iar daca intre primele paru echipe in clasamentul primului esalon valoric s-au aflat, indiferent de competitie Steaua Bucuresti, Stiinta Baia Mare si Timisoara Saracens, de acesta data in careul de asi a intrat Dinamo Bucuresti, in detrimentul celor de la CSM Olimpia Bucuresti.

In sustinerea afirmatiilor de mai sus, desi in acest an Cupa Romaniei a deschis calendarul competitonal, iar echipele participante au folosit acesta prima ocazie de a se intalni in partide oficiale pentru a pregati jocurile din campionat, bilantul general al primei faze, iar apoi fazele eliminatorii au aratat ca asemenea editiilor anterioare, Timisoara Saracens si Stiinta Baia Mare, dispun de un lot care le permite abordarea cu mai multa eficacitate a intalnirilor, indiferent de formula de start utilizata. Astfel numai punctaverajul superior a facut diferenta dintre prima si a doua clasata in urma partidelor din faza initiala, Stiinta Baia Mare devansand pe Timisoara Saracens in fata careia s-a si impus, chiar in Banat. Tot gratie succesului din partida directa cu CSM Olimpia Bucuresti, Dinamo Bucuresti a ocupat pozitia a patra, dupa care parcursul alb-rosiilor avea sa dureze pana in semifinale.

Poate cea mai mare perdanta este Steaua Bucuresti care nu a avut emotii cu echipele in fata carora pornea ca favorita, o alta dovada a fortei ros-albastrilor, finalistii de anul trecut in Cupa Romaniei, fiind victoria impotriva Stiintei Baia Mare, insa elevii lui Cristi Petre nu au reusit sa treaca adevaratul test de maturitate, pe stadionul Gheorghe Rascanu, o partida punct de plecare pentru ceea ce trebuie construit in vederea participarii in SuperLiga CEC Bank.

Din punct de vedere al cifrelor in prima grupa valorica s-au marcat 142 de incercari si ca un aspect interesant majoritatea au venit prin aportul liniilor dinapoi, 88 la numar, statistica confirmand si ea spectaculozitatea acestei editii a Cupei Romaniei, timisorenii avand 28 de reusite gratie aportului acestui compartiment, in timp ce zimbrii raman o forta pe inaintare, 15 reusite dintr-un total de 31 de finalizari in terenul de tinta advers.

Cupa Romaniei nu a insemnat doar partidele din primul esalon valoric, in cea secunda la care au luat parte echipele din Divizia Nationala de Seniori a fost la fel de disputata, cu CS Navodari, o echipa in plina ascensiune si Stejarul Buzau, revenita in prim-plan dupa doua sezoane de tranzitie, luptandu-se pentru titlul onorific de campioana a Grupei a II-a valorice.

Cele doua echipe au avut un traseu identic, sase victorii din tot atatea partide disputate, meciul decisiv pentru calificarea in sferturile de finala revenind Stejarului Buzau, intensitatea partidei reflectandu-se si in faptul ca trupa lui Costica Mersoiu nu a putut aborda intalnirea cu Stiinta Baia Mare din lipsa de efectiv. Chiar si asa, in vederea viitoarei editii a Diviziei Nationale de Seniori, echipele si-au luat deja pulsul, iar lupta va fi poate mai accerba ca niciodata, orgoliul campionei en-titre Stiinta Petrosani, sau a celor de la RC Barlad, suprinzatoatea CS Manstur fiind tot atatea motive pentru ca esalonul secund sa fie unul extrem de spectaculos.

In privinta reusitelor individuale, merita subliniat faptul ca in clasamnetul general al marcatorilor de eseuri pe prima pozitie se afla Alin Dumitrache de la Stejarul Buzau, autor a 9 incercari, urmat de timisoreanul Stephen Shennan, cu 7 finalizari in terenul de tinta advers.

La capitolul puncte marcate lider este Tudorel Bratu, 53 la numar, urmat de cei doi finalisti, Samoa Luke(47) si Valentin Calafeteanu (43).

Sambata, 21 mai, pe stadionul Dan Platinisanu se va disputa finala, concluzia celei de-a 70-a editii a Cupei Romaniei, Timisoara Saracens si Stiinta Baia Mare urmand sa se afle fata in fata pentru a treia oara in ultimul act al competitiei.

1 comment

  1. Pingback: Cupa Romaniei, o competitie ajunsa la epilogul editiei cu numarul 70 — Arlechinii Bucuresti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *