Primul esalon valoric isi va disputa editia centenara

Sambata, 30 iulie, se va disputa prima etapa a noului sezon al primului esalon valoric, SuperLiga CEC Bank, aceasta fiind editia cu numarul 100, o competitie inceputa in 1914 si care practic a avut o continuitate de invidiat, exceptie facand doar anii din timpul Primului Razboi Mondial, respectiv anul 1968, cand disputele nu au avut loc.

Asadar, editia 2016-2017 a SuperLigii CEC Bank va fi cea cu numarul 100 in istoria primului ealon valoric si a sasea in actualul format, in care se desfasoara din 2011, acest sezon avand ca principale noutati schimbarea sistemului competitional, care pana in prezent avea loc intr-un singur an calendaristic, respectiv promovarea dupa patru ani a unei echipe din cel de-al doilea esalon valoric.

Tot ca o noutate, doar prima clasata la finalul sezonului regulat va obtine calificarea in faza semifinalelor, celelalte sase urmand sa dispute partide de baraj, mentinandu-se astfel sistemul care a dat satisfactie in ultimii ani si anume acela de a da sansa tuturor echipelor, indiferent de clasarea in prima faza a competitiei, sa ramana in lupta pentru titlul de campioana.

Luand ca reper ierarhia stabilita in prima competie din acest an, Cupa Romaniei, pe lista favoritelor in editia 2016-2017 se anunta aceleasi doua echipe provinciale care au dominat cele cinci sezoane ale SuperLigii CEC Bank, Timisoara Saracens, campioana en-titre si Stiinta Baia Mare, desigur surprizele putand veni oricand de la tripleta bucuresteana, Steaua-Dinamo-CSM.

In acest moment intr-un clasament all-time al SuperLigii CEC Bank, Timisoara Saracens are trei titluri de campioana castigate, Stiinta Baia Mare doua, cu mentiunea ca maramuresenii au fost prezenti in toate cele cinci finale, in acest sezon insa, poate mai mult ca in ultimii ani, Steaua Bucuresti putand sa ameninte suprematia celor doua reprezentante ale provinciei, ros-albastrii intarindu-si considerabil lotul de jucatori.

Timisoara Saracens a punctat mai putin pe piata transferurilor, insa principala forta a banatenilor consta in continuitatea unui lot care a format in mare masura si echipa nationala la ultimul succes in World Rugby Nations Cup, respectiv a unor tineri de perspectiva, asa cum nici Stiinta Baia Mare nu este o performera la acest capitol, singurul nume greu adus in SuperLiga CEC Bank fiind gruzinul Irakli Natrishvili, care revine in Romania dupa ce a jucat la Farul Constanta in 2010, de unde apoi s-a transferat in Franta.

In antiteza cu cele doua rivale care si-au impartit titlurile de campioana in cele cinci editii ale SuperLigii CEC Bank, Steaua Bucuresti s-a intarit considerabil, in primul rand cu doua nume care nu mai au nevoie de nicio prezentare, Florin Vlaicu si Florin Surugiu, alaturi de acestia alti doi jucatori cu selectii pentru Stejari, Petru Tamba si Vlad Badalicescu urmand sa imbrace in tricoul ros-albastru, precum si proaspatul debutant in echipa nationala, Dennis Perju, toti jucatorii enumerati fiind inregimentati in sezonul anterior in primul esalon valoric din Italia.

Anul trecut a reusit, in premiera, o clasare pe podium si cu siguranta CSM Bucuresti va incerca sa mentina ritmul, cu toate ca echipa lui Daniel Neaga va fi nevoita sa se bazeze pe experienta lui Adrian Ion si a altor cateva nume in jurul carora tigrii vor trebui sa construiasca o echipa noua. La fel de imprevizibila este si Dinamo Bucuresti, pentru care revenirea lui Adrian Barbuliceanu poate fi cheia unei noi calificari in careul de asi.

Prezenta in SuperLiga CEC Bank inca de la prima editie, Universitatea Cluj are in principal meritul de a fi reusit sa se mentina in elita, mai mult chiar, studentii ardeleni surprinzand prin evolutiile lor, care le-au adus doua titluri simbolice de campioni ai Play-Off-ului. Acest sezon se anunta unul mai dificil ca de obicei, insa cu siguranta tineri vizati a fi aruncati in lupta vor incerca sa demonstreze ca-si merita locul in echipa alb-negrilor de pe malurile Somesului.

Dupa ce in 2012 a fost prezenta pentru un sezon in SuperLiga CEC Bank, Politehnica Iasi revine in primul esalon valoric, fiind singura echipa din istoria Diviziei Nationale de Seniori care reuseste promovarea. Studentii din Copou au avut deja ocazia sa se confrunte cu viitoarele adversare in Cupa Romaniei, pentru George Sava si elevii lui urmand sa fie o provocare benefica din care vor avea doar de castigat.

Asadar, pe 30 si 31 iulie se vor disputa primele partide ale sezonului 2016-2017, o editie cu sapte echipe participante, care se anunta spectaculoasa, miza fiind, pe langa cresterea valorica a jucatorilor implicati, si obtinerea dreptului de a reprezenta Romania in competitia continentala, European Rugby Challenge Cup, care va reveni castigatoarei titlului de campioana.

O mica istorie a SuperLigii CEC Bank din perspectiva statisticii:

2011

Semifinale:

Stiinta Baia Mare-RCM Timisoara 24-22

Steaua Bucuresti-Farul Constanta 33-27

Finala mica:

RCM Timisoara-Farul Constanta 15-11

Finala:

Stiinta Baia Mare-Steaua 24-12

 

2012

Semifinale:

Stiinta Baia Mare-Steaua Bucuresti 24-20

RCM Timisoara-Farul Constanta 68-13

Finala mica:

Steaua Bucuresti-Farul Constanta 36-20

Finala:

RCM Timisoara-Stiinta Baia Mare 16-6

 

2013

Semifinale:

RCM Timisoara-Farul Constanta 42-8

Stiinta Baia Mare-Steaua Bucuresti 26-16

Finala mica:

Steaua Bucuresti-Farul Constanta 25-14

Finala:

RCM Timisoara-Stiinta Baia Mare  25-19

 

2014

Semifinale:

RCM Timisoara-Farul Constanta 0-9

Stiinta Baia Mare-Dinamo Bucuresti 40-9

Finala mica:

RCM Timisoara-Dinamo Bucuresti 43-3

Finala:

Stiinta Baia Mare-Farul Constanta 25-19

 

2015

Semifinale:

Timisoara Saracens-CSM Olimpia Bucuresti 34-10

Stiinta Baia Mare-Steaua Bucuresti 19-13

Finala mica:

CSM Olimpia Bucuresti-Steaua Bucuresti 21-8

Finala:

Timisoara Saracens-Stiinta Baia Mare 18-15

 

Clasamentul general al celor cinci editii din SuperLiga CEC Bank disputate pana in prezent:

SuperLiga CEC Bank 2011-2015
Echipa Editii Titluri Jocuri Victorii Egaluri Infrangeri Punctaveraj
1 CSM.STIINTA BAIA MARE 5 2 87 67 2 18 2704-1200
2 RCM.UV.TIMISOARA 5 3 87 66 3 18 2792-1263
3 STEAUA BUCURESTI 5 0 88 54 1 33 2308-1656
4 FARUL CONSTANTA 4 0 76 38 0 38 1854-1799
5 CSM.BUCURESTI 5 0 85 33 4 48 1940-2116
6 DINAMO BUCURESTI 5 0 84 33 2 49 1717-2254
7 UNIVERSITATEA CLUJ 5 0 83 16 0 67 1257-2825
8 POLITEHNICA IASI 1 0 22 1 0 21 250-1028
9 CSU.ARAD 1 0 16 0 0 16 87-776

Clasamentul medaliatelor:

1.Stiinta Baia Mare – 2 titluri, 3 finale

2.RCM Timisoara – 3 titluri, 2 medalii de bronz

3.Steaua Bucuresti – 1 finala, 2 medalii de bronz

4.Farul Constanta – 1 finala

5.CSM Olimpia Bucuresti – 1 medalie de bronz

Cei mai eficienti marcatori:

2011-Valentin Calafeteanu (RCM Timisoara)-196 puncte

2012-Florin Vlaicu (Steaua Bucuresti)-199 puncte

2013-Florin Vlaicu (Steaua Bucuresti)-201 puncte

2014-Florin Vlaicu (Farul Constanta)-189 puncte

2015-Valentin Calafeteanu (Timisoara Saracens)-121 puncte

1 comment

  1. Pingback: Primul esalon valoric isi va disputa editia centenara — Arlechinii Bucuresti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *