CIFRELE ETAPEI: Etapa 6,etapa bonusurilor ofensive

Cifrele etapei-Etapa 6 Etapa bonusurilor ofensive.

Cele trei pretendente la tiltul de campioana in acest sezon, enumerate in ordinea la zi a ierahiei competitiei, Steaua Bucuresti, Timisoara Saracens si Stiinta Baia Mare s-au impus cu bonus ofensiv in etapa a VI-a din SuperLiga CEC Bank, banatenii si zimbrii profitand de avantajul terenului propriu, militarii in singurul succes in deplasare consemnat in aceasta penultima runda a turului sezonului regulat.

Pe stadionul Olimpia, Steaua si-a luat intr-un fel revansa pentru cele doua infrangeri suferite in fata tigrilor, sezonul precendent, unul in care au si pierdut medaliile de bronz, de acesta data insa datele problemei au fost cu totul altele, chiar daca CSM Olimpia a rezistat pana spre final cand desprinderea a venit gratie unui eseu de penalizare sub presiunea inaintarii ros-albastrilor. A fost si un duel al transformerilor, Daniel Faasen, uvertura celor de la CSM Olimpia reusind concretizarea a patru lovituri de pedeapsa, cu cele 12 puncte fiind cel mai prolific marcator al etapei a VI-a. Din randul militarilor s-a remarcat din nou Sakalia Sosefo care prin incercarea izbutita a ajuns la un total de patru resuite, liderul echipei la acest capitol.

Timisoara Saracens nu a avut nicun fel de emotii in partida cu Dinamo Bucuresti, elevii lui Heikell Grainger inchizand perfect drumul catre propriul teren de tinta, astfel ca alb-rosii au fost singura echipa care nu a marcat niciun punct in aceasta etapa, in schimb au primit cinci incercari care au adus in contul banatenilor bonusul ofensiv. Fata de runda precedenta cand timisorenii au marcat opt eseurila Cluj-Napoca, de acesta data pe lista marcatorilor s-au regasit doar Gabriel Conache, preferat din nou in postura de fundas, iar Catalin Fercu in cea de aripa, respectiv Marius Simionescu, tanarul jucator al echipei de pe malurile Begai fiind recompensat in premiera cu titlul de jucatorul meciului.

La cea de-a treia partida pe propriul teren in acest sezon, Stiinta Baia Mare a continuat seria succeselor si s-a impus in fata Universitatii Cluj, maramuresenii asigurandu-si punctul bonus ofensiv inca din prima repriza cand au marcat patru eseuri fara a primi vreunul, mijlocasul la gramada, Alexandru Tigla fiind autorul unei duble, primele incarcari pentru acesta in tricoul zimbrilor.

In ultima etapa a turului pentru ambele echipe urmeaza dispute extrem de importante, baimarenii cautand prima victorie in deplasare, pe terenul lui Dinamo, in continuarea cursei de urmarire a Stelei si Timisoarei Saracens, in timp ce alb-negrii se vor intalni cu CSM Olimpia, partida ultimelor doua clasate.

Etapa a VI-a se situeaza dupa runda precedenta intr-o ierarhie a numarului total de eseuri marcate, 17 la numar, aportul liniilor dinapoi fiind considerabil, 12 reusite.Ca un aspect interesant in ultimele trei etape, niciun pilier, taloner sau jucator din linia a II-a nu a reusit vreo finalizare in terenul de tinta, in acest sezon cele mai multe incerari fiind reusite de aripi, 26 la numar.

Cifrele Etapei a VI-a se prezinta astfel:
Numar partide: 3 -2 victorii ale gazdelor, una de partea oaspetilor -3 puncte bonus ofensiv(Steaua Bucuresti, Timisoara Saracens si Stiinta Baia Mare)
Numar de eseuri: 17 -9 in prima repriza, 8 in repriza secunda -12 de partea gazdelor, 5 de partea oaspetilor -4 cu aportul inaintarii, 12 cu aportul liniilor dinapoi, 1 eseu de penalizare (Pilieri-0, Taloneri-0, Linia a doua-0, Flankeri-3, Inchizatori-1,Mijlocasi la gramada-2,Mijlocasi la deschidere-1,Centri-3,Aripi-3,Fundasi-3)
Cea mai productiva echipa: Stiinta Baia Mare-6 reusite
Cea mai eficienta defensiva:Timisoara Saracens – niciun eseu primit
Cele mai multe eseuri marcate:Alexandru Tigla (Stiinta Baia Mare-2 reusite)
Cele mai multe puncte marcate: Daniel Faasen-12(4lp)
Titlul de jucator al meciului:Florin Vlaicu (Steaua Bucuresti), Marius Simionescu (Timisoara Saracens) si Samoa Luke (Stiinta Baia Mare)
Cartonase galbene: 5
Cartonas rosu: 1
Jucatori straini: 34 (Bilant general: 6 eseuri, 48 de puncte)

articol scris de Marius Raczek

1 comment

  1. Pingback: CIFRELE ETAPEI: Etapa 6,etapa bonusurilor ofensive — Arlechinii Bucuresti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *