Jucatorul etapei a VII-a: Alexandru Tigla

Jucatorul etapei a VII-a: Alexandru Tigla.

Jucatorul echipei Stiinta Baia Mare, Alexandru Tigla a fost desemnat jucatorul etapei a VII-a din SuperLiga CEC Bank, ultima a turului. Declarat „omul meciului”, CS Dinamo – Stiinta Baia Mare, 11-22, acesta este autorul primului hattrick din SuperLiga, peformanta reusita in meciul amintit.

Partida care a incheiat prima parte a SuperLigii CEC Bank, dintre Dinamo si Stiinta Baia Mare, l-a scos in evidenta pe mijlocasul la gramada, Alexandru Tigla. Autor a doua eseuri in etapa trecuta, in care zimbrii au jucat cu U Cluj, acesta a continuat seria evolutiilor bune si in etapa a VII-a, reusind sa culce de trei ori balonul in terenul de tinta advers. Nascut pe data de 19 februarie 1993, Alexandru Tigla s-a transferat la vicecampioana Romaniei in aceasta vara, de la CSM Olimipia Bucuresti.

„Le multumesc in primul rand colegilor ca m-au pus in situatia de a marca, rugbyul este un sport colectiv si toata echipa contribuie la eseurile date. Am fost foarte motivat pentru acest meci cu Dinamo pentru ca la Cluj, desi marcasem doua eseuri, omul meciului a iesit Luke  Samoa. De aceea, mi-am propus sa joc si mai bine, sa ma autodepasesc, obiectivul fiind acela de a fi nominalizat „omul meciului”. Ma bucur ca domnul Apjok a avut incredere in mine si m-a numit titular in meciul de la Bucuresti si cred ca asta m-a incurajat mult. Ma bucur ca am reusit in ceea ce mi-am propus si sper sa imi mentin aceasta forma si in meciurile din Cupa Regelui si toate acestea sa imi aduca nu doar convocarea la echipa nationala, ci si sansa sa joc pentru Romania. Am fost convocat in lotul pentru Nations Cup, insa nu am debutat.”, a declarat Alexandru Tigla.

La Baia Mare, tanarul mijlocas la gramada are concurenta mare pe postul lui, pe experimentatul Bidzina Shamkaradze. „Aceasta concurenta ma motiveaza, Bibi este un jucator complex de la care pot invata foarte multe lucruri, ma ajuta cu sfaturi si sper ca alaturi de el sa cresc si eu in valoare. Imi doresc ca pe viitor sa fiu sanatos si sa ajut echipa prin evolutii bune si constante”, a declarat acesta.

In vara acestui an, jucatorul originar din Barlad a fost inclus in lotul Romaniei pentru World Rugby Nations Cup.

1 comment

  1. Pingback: Jucatorul etapei a VII-a: Alexandru Tigla — Arlechinii Bucuresti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *