Cele mai bune opt echipe din rugbyul romanesc vor juca pentru Cupa Regelui 2017

Cupa Regelui editia 2017 readuce in teren, dupa aproape trei luni, cele mai bune echipe ale rugbyului romanesc. Cea mai noua competitie interna, ajunsa la editia a treia, reuneste la start echipele din SuperLiga CEC Bank: RCM Timisoara, CS Stiinta – CSM Baia Mare, CSM Bucuresti, CSA Steaua, CS Dinamo, CS Politehnica Iasi, CS Universitatea Cluj si CSM Bucovina Suceava.

Competitia va debuta in weekendul 5-6 august 2017 si va dura trei saptamani, pana pe 19-20 august 2017. Inscrierea cluburilor in acesta competitie urmeaza sa se faca pana pe 17 iulie.

Cele opt echipe vor fi impartite in doua grupe, in functie de locul ocupat in clasamentul SuperLigii CEC Bank, editia 2016/2017, astfel: locurile 1-4 din clasamentul SuperLigii CEC Bank editia 2016/2017 vor disputa partide in play-off, iar locurile 5-8 din clasamentul SuperLigii CEC Bank vor disputa partide in play-out. Se va juca fiecare cu fiecare dupa sistem Berger – cu clasament final la terminarea tuturor partidelor, iar la final vor fi declarati castigatori Cupa Regelui play-off si castigatori Cupa Regelui play-out.

Jocurile in play-off se vor disputa intr-un singur tur, aplicandu-se prevederile Tabelei Berger pentru patru echipe participante, dupa care se va intocmi un clasament de la 1 la 4, echipele fiind SCM Timisoara, CSA Steaua, CSM Baia Mare si CSM Bucuresti.

Jocurile in play-out se vor desfasura intr-un singur tur, aplicandu-se prevederile Tabelei Berger pentru patru echipe participante, dupa care se va intocmi un clsament de la 5 la 8, echipele fiind CS Dinamo, CSM Bucovina Suceava, CS Poli Iasi si CS Universitatea Cluj.

Meciurile vor avea loc pe 5 august, 12 august si 19 august. Acesta competitie ofera sansa jucatorilor tineri de a evolua in aceste partide, fiind obligatorie prezenta pe Anuntul Oficial al fiecarui meci a minim trei sportivi U23, nascuti in 1994 sau mai mici.

Editia inaugurala a Cupei Regelui a fost castigata de Timisoara Saracens care a invins in finala pe Stiinta Baia Mare cu 24-22, editia a doua revenind celor de la Baia Mare, zimbrii impunandu-se in fata CSA Steaua cu 10-8.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *