Bonus ofensiv pentru CSM Bucuresti in partida cu Politehnica Iasi

In etapa a VIII-a din SuperLiga CEC Bank, pe stadionul Tepro s-au intalnit Politehnica Iasi si CSM Bucuresti, o partida care s-a incheiat cu victoria bucurestenilor, rezultat 35-8, cele patru incercari marcate de acestia aducandu-le in clasament si punctul bonus ofensiv.

Elevii lui Eugen Apjok au inceput in forta si intr-un interval de sase minute au marcat doua eseuri, autori Sioeli Lama, dupa o faza lucrata pe treisferturi si Kamil Sobota,prin forta inaintarii ambele transformate de Valentin Calafeteanu si dupa un prim sfert de ora tigrii conduceau cu rezultatul de 14-0.

Replica gazdelor nu a intarziat si au urmat momente de joc foarte bune ale studentilor ieseni care au alternat intrarile in forta ale inaintarii cu pase pe treisferturi insa nu au putut surprinde defensiva vizitatorilor  si astfel, Politehica Iasi a trebuit sa se multumeasca cu trei puncte venite din piciorul lui Daniel Plai care a concretizat o lovitura de pedeapsa.

Pana la pauza, diferenta de scor a crescut in favoarea celor de la CSM Bucuresti gratie eseului marcat de Stelian Burcea, transformat de Valentin Calafeteanu, dupa primele 40 de minute tabela de marcaj indicand rezultatul de 21-3 dupa un joc frumos la care au contribuit ambele echipe.

Soarta partidei s-a decis imediat dupa reluare, tigrii marcand doua incerari in minutele 44, respectiv 53, un eseu de penalizare, cealalta reusita avandu-l ca autor pe Adrian Ion, incercari care asigurau si punctul bonus ofensiv. Cu zece minute inainte de final Florin Neagu a semnat eseul de onoare al gazdelor.

Cu acest succes, CSM Bucuresti a urcat pe pozitia a treia in clasament in timp ce Politehnica Iasi ramane pe ultimul loc pana la reluarea competitiei in primavara anului viitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *