Derby de traditie in etapa a 12-a din SuperLiga CEC Bank

Sezonul regulat al primului esalon valoric, SuperLiga CEC Bank programeaza in etapa a 12-a partidele Stiinta Baia Mare – Steaua Bucuresti si Timisoara Saracens – Dinamo Bucuresti, desigur capul de afis fiind derbyul de traditie dintre zimbri si militari, dispute care de-a lungul anilor au decis soarta castigatorilor trofeelor competitiilor interne.

Pe Arena Zimbrilor ocupanta pozitiei a treia in clasamentul la zi, Stiinta Baia Mare va primi replica liderului SuperLigii CEC Bank, Steaua Bucuresti,  trupa lui Danut Dumbrava fiind singura echipa neinvinsa in aceasta editie a primului esalon valoric. In tur, pe Ghencea, ros-albastrii au castigat dramatic, dupa cursa de efect a lui Robert Neagu, pentru ca la final sa se consemneze rezultatul de 39-37.

Invinsi pe propriul teren de campioana en-titre, Timisoara Saracens, elevii lui George Sava au recuperat din terenul pierdut chiar etapa trecuta in fieful celor de la CSM Bucuresti, maramuresenii reusind una dintre cele mai bune evolutii din acest sezon. Dupa ce pierduse in finala Cupei, dar si in fata banatenilor,  Stiinta Baia Mare vine acum cu un moral excelent in speranta ocuparii unei pozitii care sa-i permita disputarea semifinalelor acasa.

Pentru Steaua Bucuresti aceasta va fi practic a patra partida oficiala din acest an, insa in SuperLiga CEC Bank doar a doua, militarii disputand doar un meci, cu Universitatea Cluj, ceea ce poate reprezenta un dezavantaj. Pe baimareni in schimb i-au intalnit in Cupa Romaniei si chiar daca au pierdut bucurestenii au facut atunci un joc bun in ciuda multor absente.

In istoricul SuperLigii CEC Bank, Stiinta Baia Mare si Steaua Bucuresti s-au intalnit de 21 de ori, dintre aceste dispute una fiind in finala si trei in cadrul semifinalelor, din totalul partidelor maramuresenii si-au trecut in cont 15 victorii, sase revenind ros-albastrilor, insa niciodata de cand primul esalon valoric se disputa in actualul format bucurestenii nu au reusit sa se impuna pe stadionul din Baia Mare.

Dupa un nou obiectiv ratat, acela de a se califica in Challenge Cup, campioanei en-titre, Timisoara Saracens , nu i-a mai ramas decat sa lupte pentru apararea trofeului cucerit sezonul trecut. Pentru aceasta, banatenii au nevoie de puncte in partida pe care o vor disputa pe stadionul Gheorghe Rascanu  in compania celor de la Dinamo Bucuresti.

In tur s-a consemnat egalitatea, un rezultat surprinzator atunci, insa care a reflectat situatia din teren. Acum, pentru Dinamo Bucuresti se anunta o partida extrem de dificila in lipsa multitudinii de jucatori care au parasit trupa lui Cristi Haldan fata de prima parte a sezonului regulat.

Tot in cadrul acestei etape ar fi trebuit sa se dispute partida Universitatea Cluj-Politehnica Iasi, dar cum studentii ieseni s-au retras din competitie, victoria cu rezultatul de 5-0, respectiv punctual bounus ofensiv va fi trecut in dreptul studentilor de pe malurile Somesului.

Programul etapei a 12-a:
27.04.2018, ora 11:00, Gheorghe Rascanu: Timisoara Saracens-Dinamo Bucuresti
27.04.2018, ora 13:00, Arena Zimbrilor: Stiinta Baia Mare- Steaua Bucuresti (Telekom Sport 1)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *