Taniela Maravunawasawasa de la Stiinta Baia Mare este Jucatorul semifinalelor

SuperLiga CEC Bank isi va afla sambata, 26 mai, campioana editiei 2017-2018. In weekendul trecut au avut loc semifinalele, in urma carora CSM Stiinta Baia Mare si Timisoara Saracens au urcat in ultimul act al competitiei. Duelul dintre CSA Steaua si CSM Stiinta Baia Mare, a adus in prim plan pe Taniela Maravunawasawasa, cel care a si marcat eseul care a adus victoria in tabara maramureseana.

Aflat intr-o zi de exceptie, marcator al tuturor punctelor celor de la Baia Mare, uvertura de origine fijiana, Taniela Marawunawasawasa a fost desemnat si „Jucatorul semifinalelor”. Mai mult, cu un eseu si cinci lovituri de pedeapsa, acesta a trecut si in fruntea clasamentului marcatorilor cu un total de 105 puncte. Venit in tabara zimbrilor in iarna lui 2015, Ratu Taniela Rawaga Maravunawasawasa (32 de ani, 1,79m si 90 kg) este international fijian de rugby 7, in 2016, fiind desemnat de catre Federatia Romana de Rugby drept „cel mai bun jucator strain din campionatul intern”.

Felicitari, ai fost desemnat jucatorul semfinalelor din SuperLiga CEC Bank…
Multumesc, este o mare onoare pentru mine. In primul multumesc Domnului ca mi-a oferit sansa de a ajunge in Romania si de a juca un rugby la un nivel atat de bun, apoi doresc sa multumesc celor de la Baia Mare care au avut incredere in mine, m-au ajutat, m-au sustinut sa ma acomodez cat mai bine si mai ales sa ma integrez repede in echipa, sa ma obisnuiesc cu sistemul de joc. Este o mare bucurie pentru mine sa obtin aceasta recunoastere, insa toate meritele apartin echipei. Eu doar am fost acolo sa finalizez actiunile colegilor mei.

Cum s-a simtit pe teren jocul cu Steaua?
A fost un meci greu, dificil, Steaua este una dintre echipele cu cel mai consistent joc din SuperLiga CEC Bank, intotdeauna e greu sa joci impotriva lor, mai ales pe teren propriu. Stiam ca noi pornim cu sansa a doua si ca va trebui sa facem cel mai bun meci al nou, sa fim cat mai precisi, cat mai disciplinati si sa ne aparam foarte bine.

Ce crezi ca a fost diferit in acest meci fata de celelalte intalniri cu Steaua?
De o saptamana avem un antrenor nou, Mario Alejandro Canale, care a adus cateva lucruri noi. Nu e vorba de schimbari tehnico-tactice pentru ca timpul e prea scurt si intr-un asemenea interval nu se pot face prea multe lucruri, insa marea schimbarea a fost la nivel mental.Ne-a spus ca trebuie sa credem in noi, avem puterea sa castigam, totul tine de mentalul nostru.

Cum a fost meciul pentru tine?
A fost un meci greu, am incercat sa fac cateva actiuni individuale insa nu am reusit, Steaua s-a aparat foarte bine. Stiu ca in spatele unui meci bun sta o buna pregatire, iar noi am avut o saptamana foarte buna de antrenamente. Iar daca ai un antrenament foarte bun, atunci si meciul trebuie sa fie la fel. Cred ca faptul ca noi am fost mai disciplinati, mai pragmatici in joc, a inclinat si mai mult balanta inspre noi.

Urmeaza o noua finala, Baia Mare cu Timisoara. La ce sa ne asteptam?
Sunt echipele care au dominat in ultimii ani SuperLiga, echipe care au o mare experienta in a juca si gestiona aceste momente cu miza. Timisoara trece printr-o perioada foarte buna, in ultimele meciuri a aratat o crestere de forma, a facut schimbari in joc. Sunt ca intotdeauna un adversar putrenic si dorinta noastra este sa ii invingem, sa castigam pentru a cuceri dupa multi ani, acest titlu de campioni nationali. Sper sa fie totusi un meci deschis, frumos, desi miza  probabil va apasa pe evolutia noastra si isi va pune amprenta pe joc. Victoria pe care am reusit-o in semifinale pe terenul Stelei ne-a dat un moral pozitiv si ne face increzatori in sansa noastra de a lua trofeul competitiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *