S-au stabilit semifinalele Diviziei Nationale de Seniori, editia 2018-2019

Doua victorii ale oaspetilor si una a gazdelor a fost bilantul ultimei etape din Play-Off-ul Diviziei Nationale de Seniori, prin victoria de la Barlad, Stiinta Petrosani asigurandu-si disputarea semifinalei pe propriul teren, in timp ce RC Grivita si-a asigurat prezenta in penultimul act dupa victoria in fata celor de la RC Gura Humorului.

Derby-ul acetei runde a fost partida dintre RC Barlad si Stiinta Petrosani , miza fiind disputarea semifinalei pe propriul teren, in cazul invingatoarei. Petrosenenii au deschis scorul, iar rezultatul pauzei a fost egal 10-10. Tot Stiinta Petrosani a trecut apoi in avantaj, iar gazdele au revenit pentru un final dramatic, studentii din Valea Jiului impunandu-se cu rezultatul de 22-16. Jucatorul partidei a fost Constantin Ivanciu, autor si al unui eseu, celelalte reusite avandu-I ca autori pe Ionut Donici, Ionut Tudor si Remus Zaharescu. Incercarea barladenilor a fost reusita de Cosmin Chirica.

La fel de importanta, datorita mizei a fost si partida de pe Parcul Copilului dintre RC Grivita si RC Gura Humorului. Ambele echipe, debutante in DNS si-au disputat cu ardoare locul in semifinale, intalnirea fiind una extrem de interesanta. Gazdele au deschis scorul, dar humorenii au revenit, asa cum s-a intamplat si in repriza secunda, cand, la un moment dat scorul a fost de 22-20 in favoarea bucurestenilor. In cele din urma RC Grivita s-a desprins gratie inventivitatii lui Florin Bujor si s-a impus cu 36-20.

Raportul eseurilor a fost de 6-3 in partida RC Grivita –RC Gura Humorului, Ionel Preda dubla, Valentin Catescu, Marius Ioana, Alexandru Ungureanu si Silviu Tanase pentru invingatori, Liviu Costan, Alexandru Croitoru si Catalin Deliu in contul celor de la RC Gura Humorului. Trebuie subliniat insa efortul si evolutia de-a lungul competitiei a celor doua echipe ambele la prima experienta in acest esalon valoric.

Fara emotia calificarii in semifinale, liderul CS Navodari si-a respectat statutul de favorita si a castigat fara emotii pe terenul celor de la CSM Suceava, rezultat 54-10. Echipa de la malul marii a marcat opt eseuri, autori Marian Croitoru dubla, Ionut Vatafu, Dumitru Papaiane, Nistor Ionita dubla, Petre Neacsu si Claudiu Popovici, reusita de onoare a gazdelor reusind-o Andrei Fanariu.

Astfel in programul semifinalelor, care vor avea loc in data de 11 mai arata astfel: CS Navodari-RC Grivita si Stiinta Petrosani-RC Barlad.

Tot in cadrul Diviziei Nationale de Seniori, dar in faza de Play-Out, penultima etapa, CSM Galati a trecut de CSM Sibiu cu rezultatul de 65-0.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *