Jay Samuel Swanepoel de la CS Tomitanii -Jucatorul etapei a XIII-a a SuperLigii CEC Bank

SuperLiga CEC Bank a programat weekendul trecut etapa a XIII-a, penultima a sezonului regulat a editiei 2018-2019 a competitiei. Cea mai echilibrata intalnire a rundei a fost cea dintre nou-promovata, ACS Tomitanii, si campioana en-titre, Timisoara Saracens, constantenii fiind aproape de a furniza marea surpriza si de a se impune pe teren propriu in fata banatenilor, cei din urma castigand cu 26-25. Desemnat jucatorul meciului, sud-africanul Jay Samuel Swanepoel a fost ales si „Jucatorul etapei” a XIII-a.

Transferat inaintea returului acestei editii a SuperLigii CEC Bank la ACS Tomitanii, Jay Samuel Swanepoel s-a facut repede remarcat prin evolutiile sale, fiind desemnat in mai multe partide „Jucatorul meciului”. In varsta de 21 de ani (1,84 m si 110 kg), Swanepoel este din Africa de Sud si poate evolua atat pe postul de taloner, cat si pe cel de flanker: „Este o mandrie pentru mine acest trofeu, este un premiu pe care l-am obtinut datorita echipei, pentru ca fara ajutorul colegilor acest lucru nu ar fi fost posibil. A fost un meci foarte greu, Timisoara este campioana en-titre, stim ca este o echipa puternica, relatiile de joc sunt create de mult timp acolo. Noi suntem o echipa mica, au fost multe schimbari la noi si practic incercam sa dam ce avem mai bun in fiecare meci. Credem in sansa noastra, avem dorinta de a juca si de a castiga, nu avem nimic de pierdut. Acest lucru cred ca s-a vazut si in meciul cu Timisoara, in care am fost aproape de victorie, am revenit foarte bine in joc, cred insa ca ne-au costat punctele pe care le-am luat foarte usor. La un astfel de meci experienta si relatiile de joc create in timp conteaza enorm de mult, si aici Timisoara a facut diferenta”, a spus acesta.

In ultimul meci al sezonului regulat al SuperLigii CEC Bank, sambata, 11 mai, ACS Tomitanii vor intalni pe teren propriu, in derby-ul echipelor nou-promovate in acest sezon al competitiei, pe SCM Gloria Buzau. „Ne asteptam sa fie un meci greu, insa cred ca suntem intr-un moment bun, jocul pe care l-am reusit ne-a dat mai multa incredere in noi, de aceea obiectivul cu care intram pe teren este victoria.”, spune Swanepoel.

Jucatorul meciului in etapa a XIII-a:
CSA Steaua – CS Dinamo 54-19 Cristi Pană
ACS Tomitanii Constanta – Timisoara Saracens 25-26 Jay Samuel Swanepoel
CSM Stiinta Baia Mare – CS Universitatea Cluj 31-12 Alexandru Alexe
SCM Gloria Buzau – CSM Bucuresti 14-33 Karlo Aspeling

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *