Baia Mare este prima finalista a SuperLigii CEC Bank

Zimbrii au inceput tare si dupa o margine la centru, au marcat intre bete prin mijlocasul la gramada Helarius Kisting. Transformarea a fost o formalitate pentru Maravunawasawasa si partida pleca de la 7-0 pentru gazde.

După numai cinci minute fundașul Paul Popoaia a marcat și el din nou, pe centru, Maravunawasawasa a transformat și scorul a devenit 14 la 0.

Minutul 11 a adus cea de-a treia încercare, aripa Adrian Apostol a profitat de superioritatea numerică pe partea stanga de atac a baimarenilor și a culcat terenul balonul in terenul de tinta. Kisting a șutat și a transformat eseul, scor 21 la 0 pentru Baia Mare.

Sione Fakaosilea a primit galben in minutul 16, iar Dinamo a profitat de avantajul omului în plus și a marcat după un șut tactic al lui Valentin Ivan. Bratu a transformat din poziție centrală și scorul a devenit 21 la 7.

La reluare, Baia Mare a beneficiat de o lovitură de pedeapsă pe care uvertura Taniela Maravunawasawasa a transformat-o în puncte, iar scorul pe tabelă a devenit 24 la 7 pentru Baia Mare.

Băimărenii au revenit în atac iar Ionut Botezatu și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor, Kisting nu a transformat, iar scorul a rămas 29 la 7 pentru echipa antrenata de Eugen Apjok.

Botezatu a reușit dubla în minutul 30, Maravunawasawasa a trimis printre si scorul a ajuns la 36-7.

Trei minute mai târziu, Paul Popoaia a marcat la centru, Kisting a transformat și a făcut ca scorul pe tabelă să fie 43 la 7.

După mai multe atacuri în spațiul de 22 de metri al băimărenilor Dinamo a beneficiat de un eseu de penalizare în urma prăbușirii unui mol de margine și astfel s-a stabilit scorul pauzei 43 la 14.

In repriza secundă, Alexandru Bucur a marcat primele puncte. Un nou eseu pentru Baia Mare iar nou intratul  Dorin Manole a transformat pentru 48 la 14.

Minutul 56 a adus o nouă încercare pentru CSM Stiința Baia Mare prin noul mijlocaș la grămadă Alexandru Tiglă, același Manole a transformat și a dus scorul la 57 la 14.

Baia Mare a continuat atacurile și a beneficiat de un eseu de penalizare pentru antijocul facut de Van Heerden in terenul de țintă. Jucătorul naturalizat a primit cartonaș galben în minutul 58. Scorul a devenit 64 la 14.

Minutul 62 adus a treia încercare pentru Dinamo prin pilierul Cosmin Manole. Bratu nu a reușit transformarea și scorul pe tabelă a devenit 64 la 19.

Baia Mare a evoluat ultimele 10 minute din meci în inferioritate numerică după cartonașul galben primit de Bucur.

În minutul 78 băimărenii au izbutit o noua încercare după interceptia centrului Jason Tomane, Manole a transformat și a dus tabela la 71 – 19 pentru Baia Mare.

La repunere, băimărenii au reușit un nou atac rapid, iar pilierul georgian Dugladze a urmărit foarte bine cursa lui Rosu și a marcat o nouă încercare pentru băimăreni. Manole nu a reușit să transforme cel de-al 11-lea eseu al băimărenilor iar scorul final al partidei a fost 76 pentru Baia Mare și 19 pentru Dinamo.

CSM Stiinta Baia Mare se califica in finala SuperLigii CEC Bank  unde va intalni castigatoarea dintre CSA Steaua si SCM Timisoara.

Finala SuperLigii CEC Bank va avea loc pe Stadionul Noua din Brasov, sambata, 12 septembrie, ora 15:30. Meciul se va disputa fara spectatori si va fi transmis in direct de TVR 1.

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile