Steaua-Dinamo, ultima partidă a fazei grupelor în Cupa României

Sâmbătă, 21 noiembrie, pe stadionul din Complexul Ghencea, partida dintre eternele rivale, CSA Steaua București și CS Dinamo București, va încheia practic faza grupelor din Cupa României. Meciul va avea loc de la ora 12:00 și va fi transmis în direct de TVR 1. Partida se va juca fără spectatori, conform normelor sanitare în vigoare.

Situate în Grupa B, atât Steaua București, cât și Dinamo București și-au trecut în cont victorii cu a treia componentă a grupei, Tomitanii Constanța, diferența dintre cele două reprezentante ale Capitalei fiind disputa directă, din tur. Atunci roș-albaștrii au fost de neoprit și s-au impus cu 50-10, iar raportul eseurilor a fost de 8-1, deci un succes cu bonus ofensiv.

Matematic, șansa dinamoviștilor de a mai spera la finala Cupei României ar fi o victorie cu bonus ofensiv și desigur o diferență de puncte mai mare decât cea din partida de pe stadionul Florea Dumitrache. Dincolo de aceste considerente va fi totuși o partidă între Steaua și Dinamo, care naște întotdeauna pasiuni și ambitii, premise suficiente pentru un spectacol sportiv pe măsură.

Cum în Grupa A situația este deja clară, Știința Baia Mare s-a calificat pentru ultimul act al competiției, sâmbătă vom afla cu certitudine cine va fi adversara maramureșenilor în partida cu trofeul pe masă care va avea loc pe 28 noiembrie, la București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *